A fost organizată astăzi, 30 iunie o echipa comuna de anchetă, cu autorităţile judiciare din Italia, iar la percheziţiile din România au participat şi carabinieri din cadrul Comandamentului Regional al Carabinierilor din Bergamo. Se efectuează cinci percheziții domiciliare, în judeţele Iaşi şi Suceava, pentru completarea probatoriului, în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări pentru trafic de persoane şi spălare de bani.          

In perioada 2015 – 2019, 8 persoane ar fi exploatat sexual 11 tinere, în oraşul Bergamo – Italia, prin obligare la practicarea prostituţiei,iar  6 dintre persoane ar fi fost implicate şi în activităţi de spălare a banilor obţinuţi în urma traficului de persoane.

Scopul acţiunii  este de a obţine probe în cauzele penale şi de a îndeplini procedura de sechestru asigurator cu privire la mai multe imobile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul B.C.C.O. Suceava și al jandarmilor din cadrul I.J.J. Iași.

SURSA:

Centrul  de  informare si  relatii  publice al  IGP

30  iunie  2021

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here