Traian Andronachi a fost demis din funcția de manager al Spitalului Municipal Rădăuți în urma unei decizii luate vineri seară de Consiliul de Administrație. Anunțul a fost făcut chiar de Traian Andronachi, pe pagina sa de socializare. Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Suceava și ai sindicatelor din Spitalul Municipal Rădăuţi au fost împotriva demiterii, însă decisivă a fost poziția membrilor CA desemnați de Consiliul Local și reprezentantul primarului.
În mesajul său, Traian Andronachi a ținut să mulțumescă societății civile și colegilor din spital cu care a colaborat foarte bine, subliniind că în plină stare de urgență Spitalul Municipal Rădăuți a reușit trecerea din categoria a 5-a de acreditare, în categoria a 3-a… Continuarea, pe Jurnal FM
