Mască individuală la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au adunat probe care dovedesc că 28 de persoane au murit și alte trei au suferit vătămări corporale din cauza greșelilor comise de foștii șefi ai Spitalului Județean Suceava. Este vorba despre ancheta demarată la mijlocul anului trecut asupra unor membri din conducerea Spitalului Județean Suceava, după izbucnirea unui focar de Covid-19 în cadrul unității medicale sucevene. Continuarea cercetărilor efectuate de către procurori a dus la o schimbare a încadrării juridice în acest amplu dosar.

Astfel, în cursul zilei de 15 februarie, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus schimbarea încadrării juridice cu privire la săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor în cazul fostului manager al Spitalului Județean Suceava – Vasile Rîmbu, fostul director medical Mircea Macovei, fostul director de îngrjiri Doina Chirap și fostul șef al Centrului de prevenire a infecțiilor Cătălina Zorescu. În urma deciziei luate la acea dată, celor patru suspecți le-a fost adusă la cunoștință în cursul zilelor de 24 și 25 februarie faptul că în sarcina fiecăruia dintre ei a fost reținută săvârșirea a câte unei infracțiuni de zădărnicire a combaterii bolilor.

Procurorii au probe… Continuarea, pe Jurnal FM

 

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here