Mască individuală la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

Opt focare de pestă pornică africană au fost declarate închise de inspectorii Direcţiei Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava. Două dintre ele evoluau la Corocăiești-Verești, unul la Hreațca-Vulturești, două la Horodniceni, două la Mihăiești-Horodniceni și unul la Păltinoasa. În prezent, mai sunt 3 focare considerate active la porcii domestici: două la Marginea și unul la Sucevița. Se speră că și acestea vor putea fi închise, până la finele lunii februarie.

„Au fost recoltate 582 de probe, din 18 localități aflate în zonele de protecție. Numai datorită faptului că toate probele au fost negative am putut să declarăm închise aceste opt focare. Vreau să le mulțumesc foarte mult medicilor veterinari pentru implicare și pentru volumul de muncă depus. Pe lângă probele de sânge recoltate s-a făcut și o supraveghere clinică temeinică a efectivelor de porci. Țin să subliniez și că majoritatea crescătorilor au înțeles să colaboreze, au respectat regulile necesare și am putut astfel să localizăm virusul în focar”, a declarat Sorin Mihai Voloșeniuc, citat de Monitorul de Suceava.

În ceea ce priveşte porcii mistreţi, acum sunt declarate trei focare – unul mai vechi, la Vatra Dornei și două recente, semnalate la Pătrăuți și la Valea Poienii – Dolhasca. În ultimul caz, cel de la Dolhasca, au fost găsiți recent un total de opt mistreți morți sau în agonie, la care s-a confirmat existența virusului pestei porcine africane. Inițial, la declararea focarului, au fost descoperiți doi mistreți morți, iar ulterior, în urma patrulărilor gestionarului fondului, respectiv Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Suceava, au fost identificate alte șase cazuri.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here