Mască individuală la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

Două tinere din Iaşi au fost grav rănite, ieri, 10 februarie, după ce s-au răsturnat cu ATV-ul pe un sector de drum nedeschis circulaţiei publice. Pe lângă cele relatate anterior, precizăm că accidentul s-a produs pe drumul forestier Pârâul Bocanci. Tinerele se deplasau cu ATV-ul spre Vf. Toaca, în afara localității Gura Humorului şi din cauza conducerii imprudente pe un drum cu declivităţi şi acoperit cu zăpadă topită, cea care conducea vehiculul 4 x 4 a pierdut controlul asupra direcţiei, în momentul urcării unei pante şi a căzut într-o râpă, în partea stângă a direcţiei sale de mers.

Conducătoarea ATV-ului a fost strivită sub vehicul, fiind găsită în stare de inconștiență. Ea a fost transportată mai întâi la Spitalul Orăşenesc Gura Humorului, iar apoi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, fiind în comă de gradul 4 și având politraumatism și hemoragie subturală. Cealaltă tânără s-a ales cu răni mai puțin grave, având traumatism la hemitorace drept şi traumatism coloană dorsală.

Poliţiştii vor continua cercetările într-un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”, chiar dacă evenimentul rutier nu întruneşte condiţiile cumulative pentru a fi catalogat ca şi accident rutier, întrucât nu s-a produs pe un sector de drum deschis circulaţiei publice.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here